În centrul universului artistic al lui Nicolae Grigorescu se află portretul țărăncuței, într-o întâlnire memorabilă dintre puritatea spiritului românesc și penelul măiastru al artistului.
În “Fată cu maramă” sau „Musceleancă”, portretul țărăncii din Muscel – unul dintre subiectele preferate ale artistului – este, pe cât de simplu (din punct de vedere compozițional și cromatic), pe atât de profund (din punct de vedere psihologic). Pictura de șevalet, de mici dimensiuni, pune în valoare fața delicatului personaj feminin. Aici, Grigorescu acordă o atenție deosebită chipului și-i redă cu migală detaliile anatomice. Privirea fetei pare adâncită în contemplație, în timp ce obrajii rumeni și gura roșie, delicat arcuită, pulsează de viață – un mix de vitalitate și sensibilitate, tipice țăranului român. Un studiu atent al fizionomiei feminine, dar și o poartă către sufletului neamului românesc.
„Ca să dai modelului tău mişcarea fundamental caracteristică, cea naturală, singura frumoasă, gândeşte-te la ce face neamul lui de veacuri. În cadrul acelei îndeletniciri seculare, vei găsi gestul adevărat, cu suflet cu tot.” (Nicolae Grigorescu)
Marama, element definitoriu al vestimentației tradiționale feminine românești, este reprezentată în pete largi de lumină și umbră, fără detalii. Paleta cromatică, dominată de tonuri de brun, cu accente de griuri de ocru, conferă profunzime compoziției. Lucrarea deschide o fereastră spre lumea rurală românească și aduce în prim-plan frumusețea simplă, dar atât de profundă a oamenilor – în rândul cărora artistul s-a născut, a copilărit, și pe care i-a îndrăgit.
Denumire lucrare: Fată cu maramă/ Musceleancă
Autor: Nicolae Grigorescu
Semnat: dreapta jos
Dimensiuni: 26 cm x 16 cm
Tehnică/Material: Ulei/Lemn
Datare: Nedatat (a doua jumătate a sec al XIX-lea)
Școala de pictură modernă românească
Influențe / Curente artistice: Impresionism/Realism
Clasare juridică operă artă în patrimoniul cultural național: Fond