Maestru al cromaticii și emoției, Tonitza, recunoscut drept “pictorul copiilor”, ne invită într-o incursiune în lumea copilăriei, văzute cu “emoția unui tată”. Portretele sale de copii au ca element definitioriu melancolia, visarea sau amărăciunea. Din majoritatea acestor portrete, par să lipsească bucuria, efervescența sau jocurile copilăriei – desprinse din nemuritoarele pagini ale Amintirilor lui Ion Creangă. Ochii fetiței din tablou – surprinși ca două pete de culoare, fără detalii anatomice – par porți către suflet. În ochii mari, expresivi – cu sclipiri verde smarald, ca fundalul – vibrează întreaga compoziție. Gura și nasul, sugerate, sunt subordonate unei priviri pătrunzătoare și greu de pătruns.
Istoricul de artă Barbu Brezianu susține că în astfel de portrete de copii, “centrul de gravitate este concentrat în ochii deosebit de expresivi, a căror lumină interioară reflectă asupra acestor mărgăritare negre un univers indescifrabil de nedumeriri și nevinovății viclene… Ochii [copii]lor ajung să cuprindă o bună parte a chipului, contopindu-se într-un flow poetic, făcând una cu genele și sprâncenele. Buzele acestor ființe de vis – care nu surâd nicicând – sunt numai sugerate prin aceeași inefabilă semitransparență.”
Dacă, de regulă, portretele din perioada copilăriei propriilor copii ai lui Tonitza nu surâd, fetița din tabloul de față ne surprinde prin schițarea unui zâmbet sau a unei expresii de mirare/ surpriză. Ca și Fiul pădurarului – ce transmite mirare sau ghidușie – din privirea curioasă și nestatornică, frizura răvășită și gura întredeschisă a minunare – fetița din acest portret este oarecum atipică pentru copiii lui Tonitza. Ochii, enigmatici, par orientați spre interior și scot la iveală un aer melancolic. Buzele în roșu vermillon ale fetiței, alături de ochii verde smarald conferă un aspect unitar tabloului, reușind să unifice portretul din prim plan al copilei cu fundalul decorativ. Privirea sclipitoare și gura fetiței par să denote seninătate și suavitate, dublate de un mister indescriptibil – specific chipurilor de copii ale lui Tonitza. Chipul inocent este redat în tonalități calde și fragede – asemeni vârstei modelului.
“În nenumăratele și atent îndelungatele mele incursiuni pe care le-am făcut ca pictor în minunata lume a copiilor, mi-a fost dat să întâlnesc copii în zdrențe și flămânzi, copii suferinzi trupește, dar al căror suflet proaspăt și limpede răsfrângea – ca un transparent și pur izvor de munte – înalta frumusețe a cerului”, mărturisește însuși Tonitza în Scrierile sale despre artă. În opoziție, continuă pictorul: “am cunoscut copii în straie scumpe, copii hrăniți cu îmbelșugare și rafinament, copii încurajați de permanente atenții și dezmierdări, copii perfect sănătoși, dar în sufletul cărora – prematur cătrănit – dospeau dureri înăbușite și creșteau spăimântătoare agonii”.
Ca în multe alte portrete de copii, “din motive de regie cromatică”, și aici, “Tonitza ornamentează” ținuta modelului, o presară „cu buline, reușind nu numai un fericit joc de culori, dar și efecte frumos ritmate”, arată Barbu Brezianu. Bulinele galben-ocru, în contrast cu albastrul rochiței, pun în valoare chipul copilei.
Portretul este încadrat decorativ – aspect reprezentativ pentru portretele lui Tonitza – pe un fundal verde smarald cu motive florale roșu vermillion. Astfel, planul secund al compoziției devine scena unor jocuri cromatice expresive, ce amintesc parcă de scoarțele tradiționale sau de ceramica veche românească. Prin îngemănarea a două teme diferite – în prim plan (copilăria) și în fundal (decor tradițional în colorit viu) – Tonitza reușește să potențeze motivul copilăriei prin abundența și intensitatea cromatică a florilor – care sugerează primăvara, simbol al noilor începuturi, al tinereții, speranței și exaltării. Mai mult, chipul fetiței este scos în prim-plan printr-un decupaj portretistic tipic artistului, generat de materialitatea pastei. Cromatica predominată – în nuanțe de albastru, roșu, verde și ocru – este echilibrată și armonioasă, demonstrând măiestria cu care Tonitza jongla cu paleta de culori. Lucrarea, deși simplă în compoziție, este profundă în semnificație, reușind să surprindă inocența unei vârste la care lumea este percepută cu uimire și încântare, dar și fragilitatea vieții.
Cunoscut pentru portretele ce se aventurează în profunzimile sufletului uman, acest portret de fetiță rămâne o invitație la meditație asupra efemerității și frumuseții vârstei inocenței.
Denumire lucrare: Portret de fetiță
Autor: Nicolae Tonitza (link)
Semnat: dreapta, sus
Dimensiuni: L: 42 cm, l: 34 cm
Tehnică/Material: Ulei/Carton
Datare: nedatat (prima jumătate a sec XX)
Școala de pictură modernă românească
Influențe / Curente artistice: Post-Impresionism/Expresionism
Clasare juridică operă artă în patrimoniul cultural național: Tezaur