Academismul, cunoscut și sub numele de artă academică, reprezintă un stil de pictură dezvoltat sub influența academiilor europene de artă, în special în secolul al XIX-lea. Stilul este adesea asociat cu Academia Franceză de Arte Frumoase – care a stabilit standardele pentru arta academică. Academismul a pus accent pe tehnică, detaliu și realism și a fost adesea folosit pentru a reprezenta scene istorice, biblice sau mitologice. Odată cu apariția mișcărilor artistice moderne, Academismul și-a pierdut din popularitate. Este considerat opusul stilurilor artistice moderne, cum ar fi Impresionismul.

Pictura academică este caracterizată prin atenția la detaliu și utilizarea tehnicilor tradiționale. Academiștii făceau multiple schițe înainte de a picta. Personajele erau idealizate, dar detaliile istorice specifice erau păstrate, pentru un plus de autenticitate. Tehnici precum “grisaille” (pictura în nuanțe de gri) și “chiaroscuro” (clarobscur) au fost populare în arta academică. Academiștii au pus accent pe realism, folosind adesea referințe vizuale, pentru a-și asigura acuratețea lucrărilor. Ei urmau reguli stricte în ceea ce privește luminile și umbrele sau perspectiva. Criticile aduse Academismului se referă la execuția stereotipă, la promovarea unui ideal de frumusețe rece și convențională și o anumită lipsă de vigoare. Stilul academic a pătruns în țara noastră pe la mijlocul secolului al XIX-lea, deși în pictură se regăsesc și elemente venind dinspre Romantism sau Realism. Portretul se numără printre genurile preferate ale academiștilor.

Printre pictorii români influențați de academism amintim pe Theodor Aman, Mișu Popp, Gheorghe Demetrescu Mirea și Gheorghe Tattarescu.