Natură moartă, în cromatică de ocru-verde-alb și griuri estompate, cu trandafiri și vas de lut, așezat central. Florile sunt realizate în pete largi de culoare, dar cu atenție și migală, pentru a surprinde delicatețea petalelor. Mare iubitor al naturii și fin observator al acesteia, Luchian și-a adus natura în casă, în special în ultimii ani de viață. Imobilizat la pat, pictorul le cerea prietenilor să-i aducă flori (între care și celebrele anemone, trimise din Italia) pentru a le imortaliza. Astfel, în ultimii ani de viață, pictorul a realizat numeroase naturi statice, care ne bucură și azi ochii, mintea și sufletul.

“Am adunat florile câmpului într-o oală de lut şi le-am pus apă, atât cât să nu moară iute. După ce au murit, le-am înviat pe pânză şi au devenit nemuritoare.”Ștefan Luchian

Inovația lui Luchian în pictura românească a vremii, dată de transpunerea efectelor de lumină – care la el apar cu fiecare tușă de culoare – se poate observa și în acest tablou. Partea superioară a fundalului (2/3) este alcătuită din tonuri de ocru-auriu și ocru-galben, iar registrul de jos este colorat în verde deschis – în contrast cu verdele închis al frunzelor de trandafir. În stânga buchetului din vază, remarcăm o floare de culoare roșie, ce contrastează cu florile albe și surprinde plăcut privitorul.

Denumire lucrare: Trandafiri albi

Autor: Ștefan Luchian

Semnat Stânga jos

Dimensiuni: L: 440 mm, l: 345 mm

Tehnică/Material: Ulei/Carton

Datare: Prima jumătate a sec XX

Școala de pictură modernă românească

Influențe / Curente artistice: Post-Impresionism

Clasare juridică operă artă în patrimoniul cultural național: Tezaur