IOSIF ISER (1881-1958)
Motto:
„Pictura e o suferință îndârjită, prin care fulgeră bucurii nebănuite. E îndoială deznădăjduită…
e cea mai sfântă dintre dureri… cea mai deplină dintre bucurii!”
Iosif Iser
Cunoscut în istoria artei românești ca unul dintre cei mai mari pictori români, Iosif Iser este un pictor, grafician și caricaturist român de origine evreiască, născut în Argeș. Cu studii de formație realistă în Germania, Iser consideră că era Academismului a apus și își abandonează studiile cu un an înainte de a le finaliza, cu intenția de a se perfecționa ulterior în Franța. Inițial, artistul este influențat de Expresionism – pictând cu linii groase și trăsături unghiulare, ascuțite, într-un colorit în care predomină tonurile de pământ.
Opera artistică a lui Iosif Iser este vastă, fiind clasificată în funcție de: periodicitate, stil artistic sau tematică. Emblematice pentru întreaga sa creație sunt două direcții tematice pe care artistul le-a abordat cu predilecție. Prima se referă la surprinderea peisajului rural, prin evocarea țăranilor și a problemelor lor cotidiene, prezentate într-o cromatică austeră – menită parcă să scoată în relief calitatea precară a vieții – sinteza planurilor conducând la o imagine monumentală, simbolizând permanența acestei umanități de o admirabilă demnitate (Drăguț, Florea, Grigorescu, Mihalache, 1976, p. 265).
Tematica peisajului rural și de călătorie este predominantă în activitatea artistului din perioada de dinaintea și din timpul Primului Război Mondial – perioadă de formare artistică în urma studiilor și a călătoriilor întreprinse, în care formele sunt despărțite de linii incisive, delimitare ce are menirea de a crea spații ample. În prima perioadă a creației, Iser folosește nuanțe reci, dramatice, care accentuează trăsăturile, dar mai ales expresiile personajelor – ale căror chipuri reflexive devin subiect de reflecție pentru privitori. A pictat tătăroaice, turcoaice, odalisce, bărbați și bătrâni. Și a insistat nu doar asupra chipurilor, ci și asupra veșmintelor personajelor sale – pentru a comunica statut social, nivel cultural, vârstă și orice detalii importante despre personajele sale.
A doua tematică se referă la lumea spectacolului – a arlechinilor și balerinelor – în a căror transpunere artistică excelează, printr-o maximă expresivitate emoțional-sufletească. Iser surprinde – pe lângă suflul și palpitarea vieții – ceea ce se află dincolo de imagine. Arlechinii, odaliscele, dansatoarele, personaje predilecte ale pictorului, mărturisesc o dramă umană asupra căreia Iser insistă și pe care o relevă într-un acut mediu coloristic. Este inspirat de universul dobrogean și de Balcic, de oamenii acestor locuri, cărora le-a realizat portrete memorabile. Opera sa cuprinde două mari perioade: înainte și după călătoria în Spania și în Orient.
În portretistică, s-a făcut remarcat prin crearea unor tipologii. În preajma anului 1930 și, mai ales, după întoarcerea din călătoria în Spania, Iser adoptă o paletă cromatică mai luminoasă și texturi mai delicate. Formele se alcătuiesc din linii curbe, în unduiri domoale. Coloritul caracteristic lui Iser se concentrează ‒ ca în mai toate picturile sale ‒ pe tonuri de roșu, brun, verde și galben, alături de care apar și tonuri mai discrete. Întreaga sa creație îl diferențiază de pictorii epocii moderne ca o apariție singulară, fără a aparține unui curent sau unei școli anume – un incontestabil perfecționist, în permanent dialog cu arta universală.
“Nu sunt mulțumit niciodată de ceea ce fac. Lucrez, stric, revin și părăsesc din nou un tablou pe care-l credeam realizat ieri și asupra căruia arunc azi o privire limpezită de toți aburii creației. Când mă aflu în fața pânzei nu mai sunt stăpân pe mine. Sunt pictori care lucrează la rece, obiectiv, calculat, cu minuțiozitate, amănunt cu amănunt. Eu pictez la temperatură. Tablourile mele îmi sunt dragi, chiar și atunci când nu exprimă tot ceea ce intenționez să le insuflu în momentul când pictez, chiar și atunci când n-am reușit să realizez ceea ce mi-am propus. Pentru că fiecare din ele conține sângele și nervii mei, o parte din sufletul meu, pe care-l aștern pe pânză!”
Criticul de artă Alexandru Busuioceanu sublinia, în 1932, „tendința modernă a lui Iser de a depăși Impresionismul, apreciind creația acestuia ca o artă intelectualizată, în care liniile nu sunt simple transpuneri după natură sau notații de momente fugare. Sunt linii sintetice, în care formele apar rezumativ, însumând aspecte multiple ale obiectului, în trăsături caracteristice, care reliefează tendința către stil a pictorului – situându-l printre cei mai autentici reprezentanți ai Expresionismului”.
Extrase din articolul ”Orientul în pictura românească, văzut prin ochii unui Expresionist” – drd. Ana-Maria Măciucă – Revista de Arta si Istoria Artei – Muzeul Municipiului București